Lovituri de stat pe jos pentru proști

 De ceva vreme asistăm la cea mai mare manipulare de la uriaşa mistificare numită Revoluţie, încoace. Cei care au dat naştere fenomenului numit Piaţa Universităţii, cei care au participat la el sau cei care doar au simpatizat cu ideile profund democratice şi anti-comuniste pe care Piaţa le-a generat, toţi aceştia au privit impasibili cum „Km Zero al Democraţiei” a fost acaparat de neo-comuniștii travestiţi în... anticomunişti, în 2012. S-au instalat acolo, au manifestat cu activiştii lor şi cu pegra societăţii, indivizi care habar n-aveau de ce se află acolo, dar proteste n-am văzut. Încetul cu încetul, Piaţa Universităţii şi-a pierdut semnificaţia, deşi tocmai pentru acest simbol unii conaţionali au plătit cu viaţa, iar alţii s-au ales cu oasele rupte de bâtele „batalioanelor de asalt” minereşti aduse de infractorul ilici. Asistăm impasibili cum „Imnul Golanilor” cade în uitare, deşi Paţurcă şi Sterian (Dumnezeu să-i odihnească!) cântau din balconul Universităţii încă din primele momente, din prima noapte. Atunci românii îşi doreau democraţie, libertate şi prestigiu naţional şi în acel moment chiar aveam de ce să ne dorim toate astea: „Fenomenul Piaţa Universităţii” ne făcuse celebri în lume, Eugene Ionesco se declara „golan”, Emil Cioran (membru al Academiei Franceze) ne susţinea moral, iar marile cancelarii occidentale felicitau poporul român pentru determinarea lui de a se desprinde de trecutul înroşit de sânge, păşind spre democraţie cu hotărâre.

A urmat mineriada. Mapamondul a fost zguduit de imagini pe care lumea civilizată nu apucase să le vadă, mulţi dintre cei din Piaţă au emigrat, unii ca refugiaţi politici, iar populaţia a... tăcut cu „curaj”. A fost semnul pe care comuniştii îl făceau slugilor ce nu-şi ştiau „locul”, aşa că românii au înţeles că locul lor e în faţa televizorului ce începea să transmită telenovele. Piaţa Universităţii a mai fost locul unde o mână de oameni mai depuneau coroane de flori în memoria celor ucişi de comunişti sau, mai târziu, de... noii/vechi bolşevici, apoi totul s-a oprit, iar Piaţa mai era amintită la televizor de fiecare 13-15 iunie, dar şi asta din ce în ce mai palid.

În 2012, criminalii de atunci au ocupat simbolul democraţiei româneşti supuse de bâta comunist-minerească, protestând împotriva... comuniştilor! Nimeni nu a ieşit, nimeni nu a protestat în faţa acestui sacrilegiu, iar comuniştii au venit la putere în maniera proprie lor: prin minciună, înşelătorie, manipulare şi cumpărare de „conştiinţe”. Dar n-a fost suficient... Suntem în 2013 şi asistăm, tot impasibili, la reocuparea Pieţei, de data asta de către „ecologiştii” care s-au desprins de televizoare, din grijă faţă de... mediu! Dacă erau o sută sau două, aş fi crezut că sunt nişte „exaltaţi” Greenpeace care au un motiv să agite spiritele, dar nu... În prima zi, „spontan” au ieşit 5.000 de oameni, adică atâţia câţi au venit mobilizaţi (şi o singură dată) în momentele de glorie ale Pieţei Universităţii din 1990. Cum tupeul oragnizatorilor de demonstraţii „spontane” nu are limite, numărul „protestatarilor” întâi s-a dublat, apoi s-a triplat, apoi sindromul „ecologist” s-a propagat în toate oraşele mari. Nimeni n-a întrebat, aşadar nimeni n-a răspuns, cum de se poate ca spontan să iasă în strada 5.000 de oameni, ca la un semn, când şi la Revoluţie (partea de revoluţie, nu cea de lovitură de stat) şi chiar şi în Piaţa Universităţii cea de început n-au ieşit decât câteva zeci?! Preocuparea bucureştenilor pentru un mediu aflat la 500 km de casa lor e cel puţin stranie. Când au avut motive serioase să iasă în stradă, unul n-a mişcat, chiar dacă vedeau limpede că statulului de drept i se pregătea prohodul, nici când cei aflaţi acum la putere cereau sancţionarea ţării lor în Parlamentul European şi nici când procurorii DNA erau eliminaţi pentru că nu acceptau să bată palma cu infractorii guvernamentali.

În realitate, tot ceea ce se face acum în Piaţa Universităţii este doar o josnică manipulare a neo-comuniștilor care n-au curajul să le spună aliaţilor vest-europeni şi americani că ei vor să orienteze ţara către Moscova. Preferă să facă obişnuitul lor joc dublu, acceptând investitorii americani pe faţă, dar agitând activiştii – subteran. E cel mai simplu mod de a se spăla pe mâini de responsabilitatea de a alunga investitorii serioşi şi pentru a concesiona perimetrele aferente aurului şi gazelor de şist „investitorilor” ruşi. Tocmai din acest motiv, oficialii bolşevici îşi afirmă disponibilitatea de a concesiona gazele de şist, dar evită să spună şi cui; după ce „masele populare” îi vor alunga pe americani, ei, cei care îşi doresc independenţa energetică a „ţărişoarei”, ce să mai facă? Dau şi ei concesiunea... cui a mai rămas şi împotriva cărora, precis, populaţia nu va mai protesta: ruşii de la Gazprom.

În România sunt 30 de companii străine care explorează resursele de energie, atât cele convenţionale, cât şi cele neconvenţionale, iar asta peste tot în ţară. Dar „proteste”, atent vegheate la faţa locului de „Vocea Rusiei”, sunt doar la Pungeşti, polul sărăciei de la noi. Cei ieşiţi să „protesteze”, de departe înapoiaţi mintal majoritatea, n-au nici o idee clară despre subiect, cum nici cei care protestau şi protestează împotriva Roşiei Montane nu au, dar spune fiecare ce a înţeles din ceea ce le-a povestit un vecin care ştia de la vărul lui ce a spus popa la biserică, e drept, mai demult. Fireşte, că protestele la Pungeşti se fac acum fără perdea, cu participanţi de la Iaşi şi Bârlad, dar şi de la Bucureşti şi de aiurea, că localnicii sunt „ocupaţi” cu câte o cinzeacă de pufoaica. Desigur, toţi sunt veniţi... „spontan”... Absolut „întâmplător”, formula „Uniţi salvăm Roşia Montană” a suferit o transformare bruscă, atât de nume, cât şi de orientare; acum se numeşte simplu, tovărăşeşte, „Uniţi salvăm”... Ce salvăm şi de cine, asta nu mai contează; azi sunt gazele de şist în obiectiv, dar dacă mâine „salvatorii” primesc o altă însărcinare, iar să schimbe numele??? Aşa cum a devenit, formula organizatorică acoperă toată plajă de „salvari”, de la mici şi bere şi până la grătarele în aer liber.